Nu există un singur francez să-l înjure pe Leon Marchand, campion olimpic și mondial la natație. Cum este posibil ca David Popovici, campion olimpic și mondial la natație, să fie înjurat în România?
Să nu-mi spuneți că sunt doar niște cretini frustrați care respiră ură. Văd doar doi oameni care întorc pe dos o țară întreagă. Doi! Unul este un „misionar” care minte cum respiră și folosește câteva citate religioase pe care le-a memorat, iar celălalt pare un cuțitar de mahala, specia care teroriza Parisul înainte de primul război mondial. Doi oameni care se mișcă liberi prin România, apar la televizor, ocupă rețelele sociale, întrețin climatul de ură. Asta se petrece sub privirile unui stat dezechilibrat, incapabil de reacție.
Văzută de la distanță, România îmi pare o distopie atinsă de un virus care tulbură mințile.
Văd o judecătoare din conducerea breslei magistraților care se poartă ca o țață din aceeași mahala cu golanul interlop. Văd oameni cu studii superioare care se complac în nepăsare, văd partide politice care nu au nici o doctrină ideologică, constituite doar pe încrengături și interese economice, până la nivel de primării rurale. Partide care îmbracă haine europene dar în spate susțin suveranismul pro rus.
Văd medici care și-au uitat omenia într-un sertar. Văd profesori care au capitulat în fața analfabetismului. Văd o biserică ortodoxă care susține un misionar cu dosare penale și supus controlului judiciar. Și ce nu se vede, oamenii cu ochelari fumurii, care ar trebui să apere România de trădători și de sabotori. La ce comenzi răspund aceștia? Ce pregătesc în locațiile lor operative?
Nimeni nu îl înjură în Franța pe Leon Marchand!
În România vuiesc rețelele de înjurături la adresa lui David Popovici și de reacții de indignare. Încerc să țin pasul cu informațiile care vin din țară, dar nu mai înțeleg nimic. Mă felicită pacienții mei francezi pentru performanțele lui David. Avea dreptate Kennedy: ce facem pentru țara noastră, înainte de a-i cere să facă ceva pentru noi? Una este să te înfășori cu un drapel pe o uliță din București și să te declari dac și altceva să ridici drapelul pe catarg după o performanță sportivă plătită cu efort și sudoare.
Încerc să mă desprind de această lume. Facebook și Biziday sunt singurele surse care mă mai țin conectat cu România. Dacă renunț la ele înseamnă să renunț la România. Vă spun că este foarte greu. O luptă cu mine însumi.
Dar câtă amărăciune!
Foto: Mediafax
