Summertime… Vocea Ellei Fitzgerald. “And the living’s easy”…
Un tip se plimba cu partenera prin grădina Edenului.
„Să nu te pună satana să mănânci dintr-un pom anume,” i-a spus Grădinarul. „Ăla e pomul meu.”
„Și ce-i așa de special la pomul Tău?” l-a întrebat.
„În fructul lui se află cunoașterea Binelui și Răului. Agonia și Extazul. Ura și Iubirea. Uciderea și Iertarea. Nu ești în stare să le înțelegi, necum să le stăpânești.”
De ce cred oamenii că în pomul ăla era legea lui Newton? Toată povestea e o metaforă. Există o cheie pentru metafore. Impresionism și realism. Să vezi, să simți. Dar dacă ești orb, ce alternativă ai? Ce pierdere! Ateism. Misticism. Încrâncenare. Și totul este doar o metaforă, dar de o frumusețe devastatoare. Habar n-au, dar se iau de păr ca descreierații…
With their bombs and their guns… zombies. Zombi.
Au început să prindă culoare smochinele. Yucca și bananierul se întrec în înălțime.
“And the cotton is high”…
Pădurea respiră aer verde. Încă o vară la poalele Pirineilor. N-ai zice că se întâmplă ceva dincolo de dealurile de la Saint Michel. Și totuși…
Macron, pe care l-am votat cu mai mult entuziasm decât în cazul băiatului de la Cotroceni, îl înjură pe Bibi – foarte controversat și hulit la el în țară -, dar se duce să se îmbrățișeze cu un terorist notoriu ajuns președinte în Siria. Ipocrizie, calcul? Oricum nu-l mai creditează nimeni. Poate nici nevastă-sa. Măcar ăsta e însurat. De parcă contează…
Unii ucid copii și sunt numiți eroi ai luptei de eliberare. Alții omoară copii și sunt numiți genocidari. Copii în bătaia puștii. Atenție la circumstanțe! Este multă suferință acolo. Un război în război. Sub zodia morții… O banalitate.
Să nu ucizi! Există o vreme pentru ucidere, spunea Ecleziastul. O derogare. Uciderea ca necesitate? Cineva trebuie să judece. Există o limită, cu siguranță există. Cineva trebuie să știe. Cineva! Prețul unei vieți… Șase milioane de vieți. Când au bombardat Londra știau. Știau și când au bombardat Dresda. Întotdeauna au știut. Se știe.
Era înțelept Solomon. De bună seamă a mușcat din fructul interzis. Dar tu! Tu de ce-ai mușcat? Nici măcar nu ți-au spus. Citește! Ți-au împins vrafuri de cărți în brațe. Să stai cuminte în casă. Oricum nu erau copii în curtea aia. Fructele cunoașterii. Fructele mâniei, da, domnule Steinbeck! Te înfurii de nu mai știi încotro s-o iei. Te înfurii de-ți vine să ucizi. Represalii. Apărare. Răzbunare. Trei în unul. Unu de roșu. Les jeux sont faits. Cine le face?
Soroc de viață și soroc de moarte. Maria Remarque. Război. Demnitate. Atât cât poate exista într-un război. Povestea lui Ernst. A lui Paul Bäumer. Orice ai face, ești dator cu viața, nu-i așa? Ucide și vei fi ucis… Path of Glory… Am trăit în cărțile astea și da, am avut noroc. Nu am prins nici măcar o zi de război.
Sunt tot soiul de fructe în livada Grădinarului. La alegere. Lăcomie, răutate, invidie, păcate capitale! Ai parte de toate. Sărăcia, adulterul, seceta. Exilul. Încă mai crezi? Ești nebun sau ce? Te ții de mine ca scaiul. Ești pe cont propriu! Tu decizi. Nu mă lua complice la eșecurile tale. Da, știu. Baruch Hashem…
Mbappé, mușchetarul Franței! Un mușchetar negru? Mușchetele negre. De ce nu? Atâta fotbal că nu mai încape. Norvegieni nebuni. Să te duci până acolo vâslind și să bați brazilienii!
Franța! Le jour de gloire…
Și-au trimis copiii pe stadion și i-au făcut milionari. De săraci ce erau. Acum îi înjură. Douce France. Senegalezi, ivorieni, marocani. Invidie. Rasiști. Frustrați. Și albi, și negri, la fel. Victoria Africii, îmi spunea un pacient saharian după victoria contra lui Mané. Sédar Senghor. A fost președinte în Senegal. A murit în Normandia la 95 de ani. Academician francez. Poet. Mané, fotbalistul lui Liverpool.
Se amestecă totul ca în mixer. Bucătăria multietnică franceză. La urma urmei ai venit în Franța să rămâi. N-aveau medici. Legiunea medicilor străini. Allez la France… Imigrant cu diplomă. Din România, Senegalul Europei. Săraci, analfabeți. Coadă la prefectura din Toulouse pentru titre de séjour. Imigrant ca și ei.
Au adus speranța într-o sacoșă. Au adus și ură. Și-au adus frații. Frați musulmani. Și-au adus războaiele în Franța. Revanșa înfrângerii de la Tours? Charles Martel. Ciocanul creștinătății în căpățâna arabilor înfierbântați de zel și de cucerirea Spaniei. C’est pas fini! Islamo-gauchisme. Islamofobie. Islamabad. Stânga – dreapta. O pendulă. Un clopot.
Clopotul de la Notre-Dame?
Unii ucid pentru premiul de 72 de virgine, alții omoară ca să-și apere existența. Atenție la circumstanțe! Cine a început? mă întreabă un pacient. „Adam,” i-am răspuns. „Care Adam? De unde?” Am tăcut. Nu știu nici eu.
Ucid oameni pentru bani, amice. „Bine, dar sunt fratele tău!” „ Ok, pe tine te ucid gratis.” Glumă de film. Războiul este live. Abel, Abel, fiul meu, născut ca să fii ucis! Cu scop narativ. Scenariul primordial. Absalom…
Sari din una în alta. Excitație cerebrală. Schizoidă. Dacă ai avea leduri pe neuroni, creierul tău ar arăta ca New Yorkul noaptea, văzut din spațiu. Ai putea produce niște curent electric. Moară de vânt. Moara de gânduri. S-a înverzit apa în piscină. E prea cald.
Unele preferă bikini pe plajă ca expresie a libertății, altele preferă să intre în apă îmbrăcate din cap până în picioare, din loialitate față de un profet care s-a dus la cer cu 1500 de ani în urmă. A urcat cu liftul? L-a luat cineva? Elon Starlink Musk… Unde se duc profeții când se duc? Există un club al profeților?
Femeia ca ispită. Iubita profetului… Ce subiect de serial Netflix! Pasiune și sacrilegiu. Pasărea Spin…
În Turcia, la Kușadası, ea, îmbrăcată ca un popă ortodox, cu anteriul plutind pe turcoazul marin. El, în slip, cu pieptul vegetal mângâiat de briză… Halal să-ți fie, spahiule! Măcar știi că nu jinduiește nimeni la femeia ta. Femeia ta, împachetată. A ta. Akhbar să-ți fie!
„Vrei distracție?” m-a întrebat turcul. Alt turc. O grămadă de turci acolo. „Vino la restaurantul meu diseară.”
Întins pe spate, pe un covor neapărat persan, plin de praf, cu dansatoarea din buric gol făcând coregrafie lascivă pe organul meu genital, în văzul grupului de copii handicapați veniți din Olanda. „Güzel.” Turcul încântat. „Ți-am zis?” „Da, mi-ai zis azi dimineață pe plajă.” „Dar așa?” Sub ochii familiei. Fiică-mea de cinci ani. Liliana nu poartă burka. Râde de mine. Ai vrut cadână. Copiii handicapați bat din palme încântați, în ritmul muzicii. Distracția este totală. Fraternitatea plutește în aer. Rachiul și arakul se amestecă în aburii dezmățului. La câțiva kilometri, duhul lui Saul din Tars bântuie satisfăcut printre ruinele de la Efes. I-a ieșit. Ești cel mai tare influencer de la Moise încoace, amice. Aștept să-mi scrii o epistolă de mustrare. Ce-ai putea să-mi spui, să nu-mi fi spus eu deja? Deșertăciuni. O Sahară de nisipuri mișcătoare, de dune sufiste, ascetice, iluzorii. Am bifat toate păcatele. Unele cu voie, altele fără. M-am iertat de un Yom Kippur. Nu mai știu care…
Te plimbi printr-o lume plină cu cărți. O grădină cu tot felul de povești. Un Macondo cu bune și rele.
Puțini scriu cărți, unii le citesc, dar cei mai mulți nu știu să scrie. Fericiții…
Alef. Unul. Dumnezeul creației într-o singură literă! Milioane de cărți! Te-am găsit, fără să știu, cu prima literă a alfabetului. Te-am acceptat mulți ani mai târziu. My Way…
Un copil învață pentru olimpiada de matematică. Un altul ucide la comandă pentru traficanții de droguri. Un al treilea este ostracizat pentru autism. Eu, în curtea miracolelor. Trăind într-o reverie.
Unii plantează, alții pun foc.
S-a uscat iarba. Cel puțin nu mai este nevoie s-o tund. Soare care ucide. Aștept. Dâre albe brăzdează cerul. Avioane. Oameni care călătoresc. Am fost pe… Să număr… Malpensa, Schiphol, Orly… zece… ăla din Cape Town, cum s-o fi numit… douăzeci și doi… El Prat, Barajas, Ramgoolam, treizeci și trei, Franz Josef Strauss… cincizeci și… Încă patru în România… Am zburat. Anxietate și extazul desprinderii. Să vezi pământul de sus. Așa cum l-a văzut Grădinarul când și-a ales loc să-și planteze aminoacizii. Terre des hommes. Pământul lui Cain și Abel. Apoi, doar al lui Cain.
Căldura devine sufocantă. Închid ochii și văd marea. Marea acceptă orice. Cândva, niște amfibieni au ieșit pe uscat. Între ziua a Cincea și ziua a Șasea, precis. Câteva zeci de milioane de ani. În câteva mii, totul se va sfârși.
Închid cartea. Nu am reușit să citesc un rând. Atâtea gânduri… O zi în arșița verii…
“One of these mornings
You’re gonna rise, rise up singing
You’re gonna spread your wings
Child, and take, take to the sky
Lord, the sky…”
Is Summertime and the living’s easy…
Foto: imagine cu licență magnific.com
