Geografia mea de suflet cunoaște trei locuri: România, Franța și Israel. Educație, cultură, rădăcini. Toate trei trec prin turbulențe la limita catastrofei.
Mai există un loc pe care l-am descoperit când m-am întâlnit cu Mark Twain. L-am explorat ghidat de Steinbeck și Faulkner, de Capote și Norman Mailer, de Poe și Mitchell, de Raymond Chandler, de Saul Bellow. Și lista ar fi lungă. Nu încape aici.
Dar America mea pare să-și fi pierdut direcția. Libertatea bântuie năucă, ca un horse with no name, într-un deșert de vanități și frustrări. Democrația dezbaterii a fost înlocuită de argumentul glonțului. Ideologii bizare, identități exclusiviste, dileme existențiale legate de sex, rasă, religie au dus țara care a garantat pacea lumii timp de un secol în pragul unui război civil.
Pesimism sau tristă luciditate?
Cum vedeți viitorul Franței, condusă de un lider care comite greșeli în lanț, încolțită de lupii extremismului bicefal, incapabilă să iasă din marasmul financiar și social? Cum vedeți viitorul României, cu un guvern parazitat de troli, cu un președinte care învață pe sărite și din mers regulile războiului în care l-am aruncat în 18 mai, cu rușii ante portas, dacă alegerile din Moldova dau greș?
De Israel nu vă întreb. Ăia sunt, ca în toată istoria lor, vinovați de toate relele și prostia lumii. Vor ieși la liman. Sunt singurii pentru care speranța este esența existenței lor. Poate și pentru că au un lider milenar care a avut grijă de ei. De Ucraina nu vă întreb. De sănătate nu vă întreb.
Dați-mi un motiv de optimism și voi scrie o poveste despre corola de minuni a lumii. Cu sclipici și bule de șampanie. Dar nu-mi vorbiți de speranța care moare ultima. Fără noi, speranța nu este decât o vorbă goală.
Altfel, nu-mi reproșați că sunt sceptic.
Foto: FreepikAI
1 comentariu
Ma bucur enorm pentru acest blog! 😎🥂