O Românie deșteaptă, asta ar trebui să fie „vision and mission” – viziune și misiune – pentru cei care credem în inteligență și educație.
Nu sunt adeptul fasonării unei imagini idealizate a președintelui dar cred și sper că într-o zi, acest președinte ar putea fi efigia unei Românii care să devină un jucător respectat în concertul națiunilor.
Dacă fiecare din cei șase milioane, cei care l-am votat, vom fi angajați în această misiune, vom avea o șansă reală în împlinirea acestui deziderat. Profesori, educatori, meseriași, medici, artiști, scriitori, toți, prin tot ce facem, ar trebui să fim voința, acțiunea, care să schimbe, să transforme România.
Să ieșim din gâlceava de FB și să vedem azi, acum, ce facem fiecare pentru o profundă schimbare la față a României.
Purtarea noastră să fie exemplu, inteligența noastră, nativă sau emoțională, să lumineze! Să nu ne izolăm printre conaționalii noștri! Nu pe Facebook îi putem convinge!!
Viața de zi cu zi, cotidianul, relațiile și interacțiunea cu ceilalți pot mișca muntele ăsta de analfabetism destructiv!
Să-l ajutăm pe președinte! Și să-i cerem să aibă curaj, să-și asume partea care îi revine, întărirea acelei părți a statului care are rol de apărare, de anticorp.
Să se adreseze educatorilor, judecătorilor, oamenilor din media, să mobilizeze structurile de securitate, să acționeze cu fermitate acolo unde este nevoie de „insecticid” pentru înlăturarea “dăunătorilor”.
Depinde doar de noi!
Ieși din gâlceava FB care nu servește la nimic! Întreabă-te astăzi dacă ești angajat în această luptă! Pe stradă, la locul de muncă, în tramvai, pe șosea, la magazin, între vecinii tăi, la lăcașul de cult, etc.
Fii inteligent!
Fii deștept!
Fii onest!
Fii implicat!
Fii propriul tău manifest!
Suntem peste șase milioane!! Daca rămânem uniți in această corporație, nu există să nu reușim! Eșecul nu este opțiune! Am fi pierduți ca nație!
Să privim departe și să facem!
Crede în tine, în inteligența ta și fă-i pe cei din jur să creadă! Fii român prin ceea ce FACI pentru țara ta!
Foto: colaj imagini Reddit, Freepik și Rador
