Soare de iarnă. O liniște albă, apăsătoare. Neliniște îmbătrânită în așteptări. Jăratec ce se stinge. Dor de Timișoara.
Voi știți, ăștia mai purii, ce strigam prin piețe și coclauri, în ’89 și în primăvara lui ’90? „Mai bine mort decât comunist!” Unii au murit cu vorba asta în gât.
Ce-am primit? Bere străină, crenvurști la conservă din Occident și medicamente expirate. Dragii de ei. Încercau să ne ajute. Eram flămânzi, ne spălăm la ibric, furam cărbune de la preparația minei ca să ne încălzim.
Se întreabă unii de ce ne dă cu radical când socotim oamenii și vremurile de azi. Da, avem și capul, și sufletul plin de radicali. Aș lua lumea asta și aș întoarce-o cu susul în jos de radical ce sunt. Dacă aș putea. Ce să înțeleagă cineva care nu a fost acolo?
Sigur, sunt „extremist”, pentru că timpul meu se apropie de sfârșit și văd că fiertul nostru, al generației mele, la focul mic al iadului comunist, nu a servit la nimic.
Răbdare să ce?
„Să-mi scrieți ce vă apasă, dar vor trece câteva luni până să rezolvăm situația…” Timpul e relativ. Relativismul este doctrină politică. Calea de mijloc.
Vă scriu din Franța. Din miezul Uniunii Europene. Situația este complicată și aici. Justiția este hrănită cu borhot marxist. Dacă un hoț intră peste tine și-l împuști, înfunzi pușcăria. Dacă îți ocupă locuința și-l scoți cu forța, înfunzi pușcăria. Pe Sarkozy l-au băgat la pușcărie doar ca să-l umilească. Un primar care refuză să căsătorească un imigrant care are ordin de expulzare riscă pușcăria. Imigrația a atins cote insuportabile. Delincvența în rândul imigranților clandestini a ajuns la 50%.
Vă puneți speranța în UE? Dragii mei naivi incurabili.
Un coate-goale este creditat în Franța cu 36%. Bardella este considerat de extremă dreapta și are șanse să câștige președinția Franței datorită guvernării pline de greșeli a lui Macron. Uniunea Europeană este în impas. Marxism, antisemitism, ecologism extremist, politici „biologice” aberante, wokism, pauperizarea clasei mijlocii, insecuritatea, laxismul justiției, etc., toate acestea fac un amestec exploziv. Miroase a gaz…
Între Trump, Putin și Xi Jinping, UE pare o găină decapitată care se zbate. Nu investiți prea multe speranțe în Occident. Este o ruină. Ce s-a întâmplat recent pe plaja din Sydney arată halul de ipocrizie în care a ajuns „civilizația vestică”.
I-am votat pe Macron, pe Emil Constantinescu, pe Băsescu. Pe Nicușor Dan… Niște oameni. Nu mai votez decât cu Dumnezeu. Poate îmi oferă o chilie dincolo.
Scriu fără nicio intenție. Mi-e indiferent dacă citește cineva, dacă mă crede cineva, dacă mă înjură. Cândva strigam într-o piață din Timișoara „mai bine mort decât comunist!”. Nu la Revoluție. Atunci eram la Lupeni, medic de mină. Acolo am strigat „jos Iliescu!” câteva luni mai târziu. Și mi-am luat-o.
Ce s-a ales din furia de atunci? Furia de azi. O furie peste alta, ca ruinele Troiei. Ruine dureroase.
Am vrut să fac un simpozion aici, în Franța, despre Revoluția din Timișoara. Am cerut ajutor. Imagini, filme documentare. Mi s-a dat peste nas. O fătucă care scrie despre comunism fără să-l fi trăit pe propria piele și un profesor de filozofie școlară m-au ignorat. Iar eu, prea obosit ca să mai insist.
Să arzi, să împingi în uși înțepenite, să spargi ferestre existențiale, să ieși spre suprafață, să respiri libertate. Asta am făcut de când am părăsit Timișoara, cu patruzeci de ani în urmă. Azi nu-mi rămâne de făcut decât să mă închid în gânduri și frământări stafidite. Hărmălaia și gâlceava lumii sunt insuportabile. Nebunia și lăcomia sunt știrile zilei.
Un parc din Timișoara, cu zeci de ani în urmă. Imaginea îmi revine obsesiv în minte. Ruine care dor.
Vă recomand o lectură: Ecleziastul, cartea înțelepciunii. Cei care cred că este despre religie sunt analfabeți. Măcar veți înțelege timpul în care trăim. Și poate veți găsi o portiță spre fericire.
Cât despre Dumnezeu, într-o lume absurdă, plutind în imprevizibil, iluzii, primejdii și orori, Hashem – îmi place să-l numesc – este singurul reper clar, stabil, imuabil, incoruptibil. Restul este o deșertăciune goală și o vânare de vânt. Niște oameni din grămadă. Cum să-ți atârni speranțele de ei?
„Bucură-te de viață cu femeia/bărbatul pe care o/îl iubești în toate zilele vieții tale celei deșarte, pe care ți-a hărăzit-o Dumnezeu sub soare; căci aceasta este partea ta în viață și în mijlocul trudei cu care te ostenești sub soare.”
Mi-am permis o corectitudine politică… Ecleziastul, fiul lui David, mă înțelege…
