Este sâmbătă. Prima zi de odihnă. Prima în linie istorică, mitologică, administrativă. Instituită de Hashem, unii îi spun Dumnezeu, în contractul cu poporul lui Moise. A venit împăratul Constantin și a zis că ziua de odihnă să fie duminica. Ce putea să mai zică Hashem? Și-a luat evreii și și-a văzut de mersul istoriei înainte.
Isus, învățătorul, ținea șabatul sâmbăta, după lege. Dar cum împărații sunt mai tari ca profeții, a rămas ca la Constantinopol. A semnat decretul în numele lui Isus fără să-l mai întrebe. Interesant este că cetatea lui Constantin și-a schimbat religia, în timp ce Ierusalim, cetatea templului lui Hashem, și-a regăsit locatarul. Ciudat, nu?
În ce mă privește, cea mai suportabilă ușurătate a ființei – mă dau pe lângă Milan Kundera – este seara de vineri. Da, vineri seara am rupt ușa săptămânii. Consultații, internări, vizite, administrative, o mie de chestii pentru care să te sinucizi, le bag în sertar și închid hărmălaia. Vineri seara mă scufund într-o liniște de sanctuar. Mă regăsesc. Plutesc în imponderabilul trăirilor mele spirituale.
Știți că m-am apucat să fac teleconsultații? M-am angajat la o companie care se ocupă cu genul ăsta de medicină. Sunt pacienți care nu au medic sau nu reușesc să aibă un rendez-vous de consultație. Și atunci sună la o platformă de unde un medic le poate da un sfat, o rețetă, în limita investigațiilor și a amneziei posibile. Nu sună pentru dureri în piept sau accident vascular. Pentru asta este serviciul de urgență.
Ideea este că acest „human touch”, dacă știți ce vreau să spun, mă atrage ca un drog. Ar trebui să ies la pensie, mă arde pe creier sistemul medical, dar să stau față în față cu un pacient este o chestie! Sunt detectiv, caut simptome ca să găsesc vinovatul de boală, dau soluții, sunt și actor în rol de șaman, duhovnic, uneori doctor Jekyll, alteori doctor Hyde etc. O mie de cazuri și o mie de roluri. Este interesant. De două ori am dat în burnout. Adică în brânci, de atâta actorie și criminalistică medicală. Dar dacă nu împingi limitele, de unde să știi cine ești?
Îmi place ce fac. Detest ce fac. N-ați înțeles nimic, probabil.
Dar vineri seara… Se face liniște. Îmi aud gândurile. Am supraviețuit și săptămâna asta! Uau! Mulțumesc, Hashem, să fii binecuvântat! Mâine e sâmbătă, nume care vine de hăt, de departe, din ebraicul Șabbat. Odihnă.
Vă amintiți pacienta despre care vă povesteam în blog? 96 de ani. O fiică devotată care încerca să-și țină mama pe linia de plutire a vieții. Mai știți că, nemaiavând altă soluție, am întrebat-o dacă crede în Dumnezeu?
Am avut pacienți centenari care s-au lepădat de catehismul în care au fost crescuți. Este riscant să vorbești de Dumnezeu în Franța. Vous êtes croyante? am întrebat-o. S-a uitat la mine preț de secunde lungi. Da, mi-a răspuns cu o seninătate care emana convingere. Ca și cum m-ar fi întrebat: „dar tu, doctore?”
Am răsuflat ușurat. Atunci știți că și iubirea poate fi o cruce și că, dacă vă iubiți fiica, trebuie să încercați să trăiți pentru ea, i-am zis. Oricât de mare v-ar fi durerea.
Uneori nu mai ai argumente. Dincolo de morfină nu prea mai ai ce face. Am plecat lăsându-le plângând și ținându-se de mână. Ca într-un film de Crăciun, mi-am zis. Știți, uneori este al naibii de greu să fii actor și detectiv în același timp și pentru mult timp.
Azi e sâmbătă. E Șabat. Doar o parte din mine este evreu ashkenaz, câteva gene. Nu știu de unde. Dar spiritul este atașat lui Hashem mult înainte de testul genetic. Asta îmi dă multă libertate de gândire.
Am sărit de la una la alta, dar sper că ați înțeles cam ce și cum. E bâzdâc mare cu justiția coruptă din România, dar azi nu am chef să-mi deranjez liniștea cu chestii pe care nu le pot schimba. E sabbat. Ziua lui Hashem, dragul de el, fie numele lui binecuvântat. Și mâine, duminică. Weekend, i-au zis, ca să împace iudeo-creștinii.
Să aveți weekend bun! Închideți telefoanele. Deschideți ferestrele de suflet.
Există un timp pentru orice. Un timp pentru facere și un timp pentru odihnă. Începând cu seara de vineri este timpul nostru, doar al nostru. Cui îl dedicăm, ce facem cu el, este un subiect de reflecție. Despre asta am încercat să scriu astăzi.
Foto: Freepik
