O doină…Doyna. Vă duce cu gândul spre Rapsodia, spre Balada? Spre sunetul muzicii populare românești?
Când două neamuri își pun sufletul în aceași muzică, tradițiile lor se împletesc, curg în același sens al istoriei. Cum a fost posibil să lăsăm cizmele să calce pacea și bucuria acestor cântece?
În numele cărui dictat ne-am renegat vecinii, prietenii, viorile care ne-au horit împreună? Înainte să-și trimită fii pe alte meleaguri, România și-a vândut sașii și svabii, și-a alungat evreii, și-a abandonat țiganii într-un dispreț inexorabil. Ce purificare etnică reușită!… Ce sinucidere demografică, culturală, economică!
Ați auzit pe cineva să pună acest fenomen la originea situației actuale a României? Vezi mai degrabă un naționalism găunos, cu declarații de amor etern pentru o țară care și-a pierdut cimentul , liantul, care ar fi trebuit să ne facă reprezentativi în rândul națiunilor europene. Pogromurile lui Antonescu, ambiția comuniștilor să niveleze curcubeul etnic, sub umbrela unui ateism vulgar, trocul securității care vindea germani la opt – zece mii de mărci bucata, tranziția socială a regimului plantat de Gorbaciov după 89, au spoliat România de adevărata sa bogăție: Doyna, Kirvaiul, lăutarii. sârba de la Brebu.
La vecini nu mai cântă vioara. Pentru că vecinii au plecat. De fiecare dată când revin în România, simt un soi de tristețe, de amărăciune, în glasul prietenilor mei. Mă încarcă negativ și plec cu dorința să ajung mai degrabă „acasă”, pe colina de lângă Garonna.
Se vor găsi unii să mă tragă de urechi pentru defetism anti românesc. Să fie sănătoși. Eu îmi amintesc de o horă în satul Hinova, cu alămuri, cu tobe – muzica balcanică cu care Bregovici m-a încâtat mulți ani după – cu bărbați care se băteau să „ia hora înainte” încheiată cu păruială pe ulițe și subiect de povești până la următoarea horă. Cu tata și bunicii mei stând la masă în tinda casei, cu înserarea aduncând miros de gutui și de Dunăre până în streașina casei.
Aceea este România mea. Nu are nimeni să-mi reproșeze că nu o mai regăsesc. A rămas doar o doină, departe, într-un sat. Perlman, Enescu, Porumbescu, Bartok, aceeași muzică, același suflet, același Dumnezeu, într-o singură și pierdută Românie.
Foto: captură youtube
